Linkuri utile

Modulul 5 – Lucrul cu victimele de gen feminin și copiii acestora

Bine ați venit! Parcurgând acest modul vă veți îmbunătăți cunoștințele și abilitățile prin:

  1. Înțelegerea barierelor în calea raportării: conștientizarea provocărilor prin care trec femeile atunci când raportează violența de gen și cunoașterea unor modalități care pot face raportarea mai ușoară pentru ele.
  2. Abordarea informată de traumă (trauma informed approach): recunoașterea efectelor emoționale ale violenței și utilizarea unor metode de susținere pentru a evita cauzarea unor daune suplimentare în timpul investigației și prelevării de probe.
  3. Oferirea unui răspuns adecvat diverselor nevoi ale victimelor: adaptarea intervenției la specificul grupurilor vulnerabile, cum ar fi tinerii, vârstnicii, femeile migrante sau persoanele cu dizabilități.

Aspecte cheie de care trebuie să se țină cont în fiecare etapă a desfășurării investigației

Preluarea plângerii

Obstacole în raportarea violenței domestice

Tulburarea de stres post-traumatic  (PTSD)

Evitarea „revictimizării”

Protecția martorilor și implementarea măsurilor de protecție

Accesați această secțiune

Nevoi asociate diferitelor profiluri ale victimelor

Nevoi pe categorii de vârstă

Victime cu dizabilități intelectuale

Victime migrante

Victime care au copii minori

Victime care locuiesc în localități mici sau rurale

Accesați această secțiune

Readucerea în discuție a violenței de gen (GBV)

Violența de gen sau violența bazată pe gen (VBG) se referă la violența îndreptată împotriva unei persoane din cauza genului său sau care afectează în mod disproporționat persoanele de un anumit gen. În timp ce violența domestică (VD) are loc în cadrul relațiilor familiale sau intime, VBG cuprinde toate formele de violență care își au rădăcinile în dinamici inegale de putere, incluzând violența în afara cadrului domestic.

De ce se concentrează acest modul pe VBG?

Adoptarea unei perspective mai largi

Acest modul evidențiază modul în care VBG afectează femeile dincolo de sfera domestică, subliniind nevoile unice ale victimelor în funcție de vârstă, dizabilititate, statutul de migrant sau alte vulnerabilități.

Întrepătrunderea unor factori multipli

Utilizarea termenului „VBG” permite o abordare a factorilor care se întrepătrund, cum ar fi normele sociale, dependența financiară sau barierele sistemice, și care influențează experiențele și comportamentul victimelor.

Îmbunătățirea răspunsului poliției

Înțelegerea VBG permite poliției să recunoască și să răspundă mai eficient la diverse forme de abuz, asigurându-se că toate victimele sunt tratate cu empatie și profesionalism.

Preluarea plângerilor în cazurile de VBG

Un procent ridicat de femei au declarat că regretă faptul că au raportat incidentul și că nu ar îndrăzni să mai repete acest lucru în viitor.

Au explicat, de asemenea că, dacă o femeie din anturaj le-ar solicita un sfat în acest sens, ele ar consilia-o să nu recurgă la raportare.

  • Trauma, șocul și stresul emoțional asociate cu o astfel de violență pot reduce capacitatea femeilor de a reacționa în mod adecvat.
  • În cazul acestor victime, sentimentele sunt adesea amplificate, deoarece ele nu au de-a face cu un eveniment neașteptat și singular, ci sunt expuse unei maltratări continue, care poate dura săptămâni, luni sau ani.
  • Aceste femei se confruntă adesea cu un set complex de probleme fizice și emoționale care pot reduce acuratețea mărturiei lor, îngreunând astfel munca polițiștilor.
  • Mai mult, dacă polițiștii nu țin cont de acești factori în fiecare etapă a unei investigații, se poate ajunge la retraumatizarea victimelor.
După cum s-a menționat mai sus, această formare reunește experiențele femeilor din diferite țări europene. Probabil în anumite contexte, unele practici propuse în acest curs nu sunt prevăzute în protocoalele naționale, dar considerăm că împărtășirea lor poate lărgi înțelegerea modului în care violența de gen este abordată la nivel global.

Obstacole în raportarea VBG

Caracteristica definitorie a VBG o constituie faptul că abuzul este menținut pe perioade lungi de timp.
~ 0 ani
trec până când o femeie din Spania ajunge să raporteze abuzul

Principalele motive sunt:

Factori socio-economici: cum ar fi dependența financiară sau existența copiilor.

Factori psiho-emoționali: cum ar fi teama de consecințe, manipularea de către agresor („ea și-o merită”), sentimentul de neajutorare sau starea de depresie.

Risc fizic: în cazurile extreme, prin raportarea abuzului victima își poate pune în pericol propria viață sau pe cea a copiilor.

Este esențial ca poliția să reducă pe cât posibil barierele care ar putea împiedica o victimă să depună o plângere.

Victimele indică adesea existența mai multor bariere care le împiedică să raporteze un abuz:
  • Au la dispoziție un timp foarte scurt pentru a depune o plângere înainte de a exista riscul să fie descoperite de agresor.
  • Resursele limitate din secțiile mai mici de poliție îi pot constrânge pe polițiști să le solicite femeilor să revină mai târziu din cauza lipsei de timp sau deficitului de personal.
  • Din cauza unor factori psihologici sau de altă natură, procesul de raportare poate fi unul de durată, fapt pentru care polițiștii pot descuraja victima să urmeze un astfel de demers.
  • Prejudecățile sau neînțelegerile din partea polițiștilor cu privire la comportamentul victimei pot atrage după sine judecarea victimei (de exemplu, învinovățirea acesteia pentru că „nu a plecat” sau „nu a raportat incidentul/ incidentele mai devreme”).

“Polițistul care m-a întâmpinat (la secție) mi-a spus că asta nu va duce nicăieri, că voi sta acolo patru ore și că trebuie să raportez sau să plec”.

Supraviețuitoare a VBG

  • Date din: „Estudio sobre el tiempo que tardan las mujeres víctimas de violencia de género en verbalizar su situación” (Studiul privind durata de timp de care au nevoie femeile victime ale violenței de gen pentru a-și verbaliza situația). Delegația guvernamentală pentru violența de gen”.

  • Femeile raportează violența de obicei atunci când ajung într-o stare de disperare extremă, când nu mai pot îndura situația.

Tulburarea de stres post-traumatic (PTSD) și VBG

PTSD-ul este o tulburare psihologică care afectează sănătatea mintală și fizică.
Este frecvent întâlnită la femeile care au suferit violență fizică, psihologică sau sexuală. PTSD este adesea diagnosticată greșit și este uneori confundată cu alte tulburări precum depresia.

De regulă, principalele simptome sunt:

  • amintiri intruzive, retrăirea traumei;
  • evitarea tuturor amintirilor legate de evenimentul traumatic;
  • modificări negative ale dispoziției, probleme de memorie (percepții distorsionate, sentimente de vinovăție, rușine, distanțare de prieteni sau familie etc.);
  • modificări ale reacțiilor fizice și emoționale (stare de alertă, dificultăți de somn sau concentrare, iritabilitate, tresăriri, comportament autodistructiv etc.).
Aceste simptome reflectă impactul emoțional și psihologic profund, exacerbează vulnerabilitatea victimelor și le îngreunează recuperarea. De asemenea, pot complica investigațiile poliției.

  • Mai multe informații: Guerrero-Vaca, Darío; García-Ramos, Carolina; De los Ángeles, Peñafiel; Flores-Fernández, Verónica (2021) „Tulburarea de stres post-traumatic (PTSD) la femeile victime ale violenței. O analiză critică. Revista științifică Dominio de las Ciencias.

  • Psihoterapia este tratamentul cel mai frecvent utilizat și se axează de obicei pe restructurarea cognitivă în vederea depășirii evenimentului traumatic. Se utilizează și tratamente farmacologice, în special inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS).

  • Efectele secundare ale tulburării  de stres post-traumatic (PTSD) pot fi de lungă durată, iar o proporție semnificativă dintre victime continuă să aibă imagini vii sau flashback-uri despre evenimentul (evenimentele) traumatic(e) mult timp după ce au avut loc.

Tratamentul leziunilor fizice

Dacă sunt identificate leziuni (de către polițist sau de potențiala victimă a VBG):

  • Victima ar trebui să se adreseze serviciilor medicale cât mai curând posibil, pentru a evita ca originea leziunilor (motivul plângerii) să fie pusă sub semnul întrebării.
  • Acest lucru trebuie realizat înainte de finalizarea raportului poliției, astfel încât raportul medico-legal să poată fi inclus în raportul polițiștilor.
  • Dacă leziunile și/sau starea emoțională ale femeii sunt grave, victima ar trebui însoțită de un polițist.
  • Deși sesizarea la poliție este cea mai frecventă practică, este important de știut că și colaborarea cu serviciile medicale este esențială.
  • De asemenea, un raport cu fotografii ale leziunilor ar trebui atașat la plângere.

Preluarea plângerii

La modul ideal, victimele ar trebui puse în contact cu două tipuri de servicii:
Un profesionist cu formare de specialitate în abordarea traumei (asistent social, psiholog etc.) care se poate întâlni în prealabil cu victima pentru a o pregăti emoțional/psihologic pentru proces.
Un avocat specializat în VBG care să ofere informații despre cum funcționează procesul de depunere a unei plângeri, posibilitatea de a solicita un ordin de protecție și la ce se poate aștepta victima de la poliție și instanță, după depunerea plângerii.
În plus, este important ca polițistul:
  • Să ofere victimei instrucțiuni detaliate despre cum să-și structureze plângerea pentru a fi luată în considerare.
  • Să se asigura că victima poate relata cu acuratețe evenimentele, astfel încât durata, gravitatea și frecvența abuzului să fie descrise din perspectiva acesteia. Este important ca ea să descrie întregul istoric al violenței, și nu doar incidente izolate.
  • Să fie răbdător și înțelegător, oferindu-i victimei timp să-și proceseze șocul, trauma și stresul.
  • Să-i explice victimei cum poate escalada violența și cum se poate schimba nivelul de risc de la un moment la altul, oferindu-i în același timp sfaturi personalizate pentru siguranța ei.

  • În Spania, de exemplu, în momentul de față, la solicitarea femeii, ea poate fi asistată de un avocat numit de instanță, dar acest lucru durează mult timp, astfel încât, în multe cazuri, femeile renunță la această posibilitate, deoarece pot ajunge să se expună la anumite riscuri dacă așteaptă să depună plângere. De aceea, asistența juridică gratuită trebuie să fie rapidă și specializată.

  • Pentru ca acest lucru să fie posibil, trebuie instituite mecanisme de referire, fie la modul sistematic, fie la nivel individual (de exemplu, un polițist  transferă cazul către un asistent social sau către un avocat care lucrează pentru un adăpost local).

„De fiecare dată când am mers la poliție, am plecat plângând, cu sentimentul că nu mă crede nimeni”.

Supraviețuitoare a VBG

Unele dintre femeile intervievate au spus că au fost surprinse când au citit informațiile din plângere în afara secției de poliție.

Acest lucru poate provoca o mare suferință.

  • Polițiștii ar trebui să țină cont întotdeauna de faptul că circumstanțele în care se află femeia și impactul a ceea ce a trăit pot produce confuzie sau chiar lacune în memoria acesteia. De asemenea, victima poate minimaliza cele întâmplate sau poate omite anumite fapte din cauza fricii, amenințărilor sau pentru că este în stare de șoc.
  • Poliția ar trebui să strângă și să anexeze la raport toate dovezile pe care victima le poate furniza, fie fizice, digitale, mărturii sau fotografii.
  • Toate persoanele care ar putea avea informații, dovezi sau cunoștințe despre violența care a avut loc ar trebui identificate în raport, astfel încât istoricul de abuz să nu se bazeze exclusiv pe declarația victimei.
  • Motivul plângerii nu trebuie niciodată minimalizat și nici nu trebuie judecată decizia luată de femeie.
  • Victima și agresorul nu trebuie niciodată să se vadă sau să se audă unul pe altul.
  • Victima poate fi însoțită de o persoană de încredere în timpul redactării plângerii.
  1. Este de evitat nu numai exercitarea unor presiuni asupra reclamantei pentru a finaliza procesul înainte ca aceasta să se simtă pregătită, ci și solicitarea acesteia de a sintetiza o relație abuzivă, care poate dura de ani de zile, doar pe baza faptelor recente și/sau concrete. Este important ca femeia să acorde atenție și contextului, violenței cotidiene, acelor atitudini violente din viața de zi cu zi care poate nu au fost factorul declanșator al plângerii, dar care marchează faptul că reclamanta nu este victima unuia sau mai multor evenimente violente izolate, ci solicită ajutor pentru că viața ei de zi cu zi se desfășoară într-un mediu nesigur.
  2. Femeile raportează în mod repetat că se simt neajutorate când își dau seama că, la momentul raportării, nu sunt în stare să-și amintească informații importante despre incidentele de abuz, care răspund la întrebările: Cu cine erau? Când s-a întâmplat? Ce au făcut în continuare? Și așa mai departe.

 

DOCUMENTAREA PLÂNGERII:

  • Formularele de depunere a plângerilor trebuie să fie disponibile la secțiile de poliție, la cerere.

  • Trebuie să existe și opțiuni pentru depunerea plângerilor în format online.

  • Numărul de insignă al polițistului trebuie să fie vizibil sau, cel puțin, să fie comunicat în cazul în care i se solicită.

  • Înainte de a semna procesul-verbal, femeii trebuie să i se acorde suficient timp și, dacă este necesar, asistență juridică pentru a examina în detaliu informațiile strânse de polițist.

  • Victima trebuie, de asemenea, informată cu privire la obligația polițiștilor de a raporta din oficiu, când consideră că poate fi vorba de violență de gen, iar femeia decide să nu depună plângere după ce a discutat cu polițiștii.

  • Fiecare reclamantă trebuie să primească o copie a plângerii semnate.

Evitarea revictimizării în timpul investigării cazurilor de VBG

Revictimizarea în investigațiile poliției apare atunci când o victimă a unei infracțiuni grave sau traumatice suferă o nouă traumă din cauza procesului de investigare. Acest lucru se poate întâmpla atunci când un polițist:

  • Învinovățește victima pentru abuzul suferit sau pentru faptul că nu l-a raportat mai devreme.
  • Minimalizează gravitatea agresiunii suferite.
  • Pune întrebări insistente și nepotrivite.
  • Interoghează victima într-un mod agresiv.
  • Ignoră posibilitatea ca victima să fie într-o stare de șoc post-traumatic.

„După cum ne spun multe femei, atunci când decid să își denunțe partenerul sau fostul partener, se simt adesea anchetate de către specialiști. Unele au fost chiar sfătuite să nu raporteze”.

Profesionist dintr-un ONG care lucrează cu victimele.

O metodă de a reduce riscul revictimizării este utilizarea unor întrebări standardizate, evitând întrebările subiective sau părtinitoare.

Consilierea victimelor după raportare

“Când denunți agresorul, nu este sfârșitul, ci începutul unui alt chin. Din punct de vedere psihologic, ești într-o stare foarte proastă și ai nevoie de sprijin pe care adesea nu îl găsești. De ce am raportat dacă nu am primit nimic la final?”

Supraviețuitoare a VBG.

Polițiștii nu trebuie să plece de la presupunerea că reclamanta știe cum decurge procesul după raportare sau ce trebuie să facă dacă și-a părăsit partenerul abuziv. Poliția ar trebui să ofere instrucțiuni scrise, simple și ușor de înțeles, care:
  • Explică într-un mod simplu, pas cu pas, procesul de raportare și la ce se poate aștepta femeia ulterior, în relație cu poliția și instanțele de judecată.
  • Oferă informații despre resursele disponibile la nivel național, regional și local, precum consiliere, asistență juridică sau servicii de asistență și suport, și informații despre ONG-urile care oferă sprijin victimelor. De asemenea, oferă informații cu privire la resursele disponibile pentru copiii martori sau victime ale VBG.
  • Descriu măsuri individualizate de autoprotecție pentru asigurarea condițiilor de siguranță.
Funcționarii trebuie să acorde atenție și nevoilor specifice, cum ar fi cele legate de vârstă, limbă, tip de dizabilitate sau circumstanțe familiale specifice etc.

Protecția victimelor care au depus o plângere

După depunerea unei plângeri, pericolul pentru reclamantă crește, deoarece reacția agresorului poate fi una violentă.
Ori de câte ori agresorul rămâne în libertate după depunerea plângerii, se recomandă ca femeia să fie însoțită de polițistul însărcinat cu protecția sa până la domiciliul său stabil sau la o adresă alternativă, după ce părăsește secția de poliție.
Toate informațiile furnizate în momentul denunțului trebuie discutate la prima întâlnire/convorbire cu polițistul care a preluat plângerea.
În cazul unei audieri rapide (proces) rezultate în urma plângerii, se recomandă ca femeia să fie însoțită de polițistul de caz tot timpul: pe drumul către și de la secția de poliție și în momentele intermediare, când, în ciuda regulamentelor, victima și agresorul se întâlnesc adesea în sălile de așteptare, pe coridoare etc.
Trebuie elaborat un plan de siguranță: o strategie personalizată pentru a asigura condițiile de siguranță pentru victimă.

De exemplu, în Spania, femeile primesc un plan de siguranță personalizat.

Împreună cu femeia, polițistul analizează posibilele sale nevoi de autoprotecție, iar sistemul generează automat un document adaptat nevoilor sale: dacă lucrează, are copii etc.

Acest plan de siguranță, dacă nu este reanalizat în detaliu de polițist împreună cu femeia victimă, devine parte din setul de documente care i se înmânează acesteia, fără o semnificație sau implicații majore pentru ea.

Implementarea măsurilor de protecție

  • Ulterior, primul contact inițiat cu scopul supravegherii de către polițist ar trebui să aibă loc fizic, dacă este posibil. Femeii care este pusă sub protecție ar trebui să i se reamintească informațiile care i-au fost oferite la momentul plângerii: resursele disponibile, măsurile de autoprotecție, precum și etapele procesului judiciar și la care urmează să participe.
  • Dacă există un risc, trebuie asigurate măsuri de protecție din partea poliției, chiar dacă nu există un ordin de protecție emis de judecătorie sau dacă acesta a expirat.
"Îmi este frică de ce se va întâmpla când va expira ordinul de protecție.”
Două supraviețuitoare ale VBG
„Cred că poliția ar fi trebuit să mă protejeze pentru mai mult timp. Chiar și acum am impresia că sunt în pericol. Din experiența mea, sunt puțini polițiști însărcinați cu supravegherea și îngrijirea femeilor."
Două supraviețuitoare ale VBG
  • Se recomandă cu tărie ca femeia să dispună de numărul(ele) de telefon al/ale polițistului/ polițiștilor de caz.
  • Atunci când se depune o plângere, poliția ar trebui să contacteze agresorul pentru a-i reaminti că victima este protejată și, dacă este cazul, să îi aducă la cunoștință condițiile ordinului de protecție.
  • Prezența mașinilor de patrulare, chiar și ocazional, în apropierea locuinței, a locului de muncă sau a școlii copiilor este adesea percepută ca un factor de siguranță.
  • Polițiștii nu trebuie să minimalizeze un episod raportat și ar trebui să fie empatici în raport cu sentimentul de nesiguranță al victimei.

Victime de gen feminin cu vârste între 16 și 18 ani

Este important să se ia în considerare incidența violenței digitale, sub forma controlului dispozitivelor și a accesului la parole, precum și a utilizării rețelelor de socializare pentru a amenința și șantaja victima. Polițiștii trebuie să informeze victima despre necesitatea de securizare a rețelelor, de a bloca agresorul și de a evita violența digitală.
Pentru această grupă de vârstă, este deosebit de important să i se explice femeii că ceea ce experimentează este un caz de VBG. Poate induce în eroare faptul că, de obicei, problemele asociate VBG nu apar de la început într-o relație abuzivă în rândul celor tineri.
Trebuie luat în considerare faptul că, din cauza vârstei fragede, aceste cupluri nu locuiesc de obicei împreună, astfel încât izolarea la care este supusă victima nu este atât de evidentă. Cu toate acestea, există alți factori care se manifestă într-o măsură mai mare, cum ar fi hărțuirea sau intimidarea.

În cadrul macro sondajului privind violența de gen din 2019, una din secțiuni a fost dedicată femeilor cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani, considerându-se că acestea sunt în mod special expuse riscului de violență domestică.

Conform sondajului, „prevalența urmăririi sau hărțuirii repetate este mai ridicată în rândul femeilor cu vârste între 16 și 24 de ani, comparativ cu cele de 25 de ani și cele peste 25 de ani. Astfel, 26% dintre femeile din grupa 16–24 de ani au fost victime ale hărțuirii la un moment dat în viață, iar 13% dintre ele au fost abuzate înainte de a împlini 15 ani. Prin comparație, în rândul femeilor care au exact 25 de ani, prevalența este de 13,9%, iar în cazul celor de peste 25 de ani, aceasta scade la 2,6%”.

Ca prim pas către identificarea și eradicarea violenței de gen, toate sectoarele de asistență trebuie să depună eforturi pentru a sensibiliza opinia publică cu privire la faptul că acest tip de violență reprezintă violență împotriva femeilor pur și simplu pentru faptul că sunt femei.

Victime cu vârsta peste 65 de ani

Polițiștii trebuie să fie conștienți că este posibil să aibă de-a face cu o persoană care, după o viață de abuzuri, a decis în sfârșit să denunțe agresorul. Această realitate subliniază nevoia și mai mare de a preveni ca femeia să regrete raportarea, îngreunând astfel continuarea procesului.
Se recomandă cu tărie ca polițiștii să ia în considerare nevoile specifice ale acestei grupe de vârstă, de obicei cele legate de sprijinul economic, împreună cu sprijinul psihologic, pentru a evita ca victima să fie atașată de agresor din motive financiare.
Procesul poate fi deosebit de dificil în aceste cazuri, din cauza tendinței acestei grupe de vârstă de a nu divulga violența suferită.
În final, este important să se țină cont și de lipsa eventuală a abilităților digitale, care poate îngreuna căutarea independentă de informații și finalizarea procedurilor online.

Macro sondajul privind violența de gen din 2019 identifică, de asemenea, femeile vârstnice ca fiind un grup deosebit de vulnerabil.

Atunci când au de-a face cu femei vârstnice, polițiștii trebuie să fie conștienți de faptul că ar putea avea de-a face cu persoane care, după o viață întreagă de abuzuri, au luat în sfârșit decizia de a le raporta. De fapt, potrivit sondajului, „femeile în vârstă de 65 de ani și peste au rupt relația cu un partener anterior ca urmare a violenței într-o măsură mult mai mică (49,9%) față de femeile în vârstă de 16-64 de ani (81,4%)”.

Procesul poate fi deosebit de dificil și solitar în aceste cazuri, datorită tendinței acestei grupe de vârstă de a nu împărtăși violența pe care au îndurat-o. Conform macro sondajului din 2019, „femeile vârstnice au povestit persoanelor din jurul lor despre violența suferită într-o măsură mai mică decât femeile de alte vârste: 54,5% dintre femeile cu vârsta de peste 65 de ani au povestit persoanelor din jurul lor despre violența suferită din partea unuia dintre partenerii lor, comparativ cu 81,3% dintre femeile cu vârsta cuprinsă între 16 și 64 de ani care au fost victime ale violenței de gen”.

Victime cu dizabilități intelectuale

Prevalența violenței de gen este cu
~ 0 %
mai mare în rândul femeilor cu dizabilități confirmate decât în rândul femeilor fără dizabilități
Intrepătrunderea factorilor: Femeile cu dizabilități intelectuale se confruntă cu o dublă discriminare, din cauza genului și a dizabilității lor, ceea ce poate duce la discriminări multiple, dacă ținem cont și de alți factori precum șomajul, sărăcia sau etnia.
Capacitatea de a citi și explicațiile într-un limbaj simplu: abilitatea cognitivă și înțelegerea informațiilor sunt esențiale pentru ca femeile cu dizabilități intelectuale să poată lua singure decizii.

Este recomandat să se solicite sprijin din partea unor organizații specializate în VBG și dizabilități pentru susținerea procesului de raportare și a etapelor ulterioare ale acestuia.

Femei, dizabilitate și violență de gen. Delegația Guvernamentală împotriva Violenței de Gen.

(DGVG, 2020). Conform macro sondajului privind violența împotriva femeilor din 2019 (DGVG, 2020), 20,7% dintre femeile cu dizabilități certificate au suferit violență fizică sau sexuală din partea partenerului, comparativ cu 13,8% dintre femeile fără dizabilități certificate.

Victime migrante

Trebuie luat în considerare faptul că, în funcție de locul de proveniență, femeile migrante au normalizat anumite tipuri de violență care sunt considerate acceptabile în comunitățile lor de origine. Din cauza acestor experiențe, poate fi dificil pentru ele să recunoască faptul că, în aceste situații, au fost victime ale violenței de gen.
Femeile migrante, în special cele care s-au alăturat mai târziu grupului/familiei și/sau nu sunt integrate (de ex., nu au acte de identitate), sunt adesea foarte dependente financiar de soți și au o autonomie redusă, (în special când au sosit în țară la câțiva ani după aceștia), precum și o lipsă a unei rețele sociale/familiale în țara de adopție.
Se recomandă ca evaluarea riscului să fie realizată de o femeie, care să nu poarte uniformă. În multe cazuri, autoritățile de poliție din țara de imigrație sunt privite cu teamă de către această categorie a populației. Prin urmare este necesar să se stabilească o relație de încredere și de siguranță.
Femeile care migrează din culturi mai conservatoare se tem adesea de consecințele sociale ale unui divorț. De aceea, nu ar trebui presate în această privință și nici nu ar trebui să cedeze la primul refuz. Se recomandă ca, după depunerea plângerii, acestea să fie îndrumate spre servicii specializate pentru victimele VBG.
Pentru femeile imigrante care nu vorbesc limba țării, trebuie să se pună la dispoziție un interpret (de preferat o femeie) având o formare de specialitate în lucrul cu victimele VBG.

Victime care au în întreținere copii minori

Polițiștii trebuie să ia în considerare atât siguranța copiilor, cât și a femeii. Măsurile de protecție ar trebui să fie extinse și la copiii victimei, indiferent dacă există sau nu un ordin de protecție. Victimele solicită în mod repetat sprijin pentru anumite aspecte cotidiane din viața copiilor, precum însoțirea lor la școală.
În momentul depunerii plângerii, este extrem de important ca victimele de gen feminin să primească informații cu privire la serviciile pe care le pot utiliza astfel încât copiii lor să primească suport psihologic.

„Considerăm copiii victime directe ale violenței de gen. Ca atare, le acordăm prioritate în îngrijire, alături de mamele lor.”

Profesionist dintr-un ONG care lucrează cu victimele VBG

Asigurarea măsurilor de suport psihologic pentru copii, este esențială, nu doar pentru a le asigura bunăstarea și sănătatea mintală, ci și pentru a diminua impactul manipulării pe care tatăl o poate exercita asupra lor, mai ales în cazurile în care copiii mențin contactul cu acesta, într-o măsură mai mică sau mai mare. Fără suport psihologic adecvat, această manipulare poate reprezenta un mijloc prin care copiii sunt încurajați să manifeste violență față de mamă, dar și un instrument de control al agresorului asupra ei prin intermediul lor.

  • Copiii sunt considerați victime directe ale violenței de gen. Prin urmare, îngrijirea lor este o prioritate, alături de cea a mamelor acestora.

  • În cazul în care o femeie supraviețuitoare a violenței de gen are copii minori, polițiștii trebuie să acorde aceeași atenție siguranței copiilor ca și cea acordată femeii.

  • Pentru a garanta exercitarea adecvată a drepturilor prevăzute de lege, copiii și adolescenții victime ale violenței beneficiază de asistența și sprijinul serviciilor de asistență pentru victime, care vor acționa ca mecanism de coordonare a celorlalte resurse și servicii destinate protecției minorilor.

  • Se solicită în mod repetat asistență psihologică pentru copiii expuși într-un fel sau altul la violența de gen. Este extrem de important ca femeile victime care intenționează să depună plângere să fie informate în mod clar, în momentul depunerii plângerii, cu privire la serviciile unde își pot însoți copiii pentru a primi sprijinul necesar.

  • În ceea ce privește măsurile de protecție, acestea ar trebui extinse la copiii reclamantei, indiferent dacă există sau nu un ordin de restricție emis. Victimele solicită în mod repetat măsuri precum escortarea copiilor la și de la școală.

Este o formă a violenței de gen. Copiii victimelor de gen feminin ale VBG, precum și minorii aflați sub tutelă sau în plasament, sunt victime directe ale acestui tip de violență, deoarece sunt manipulați și folosiți de agresor pentru a-i face rău mamei.
Ce este violența indirectă?

În acest context, profesioniștii trebuie să fie conștienți de violența indirectă și de legătura sa strânsă cu teama mamelor față de custodia comună, de exemplu. Astfel, este esențial să subliniem că absența violenței directe din partea tatălui asupra copiilor nu reprezintă un motiv pentru a nu implementa măsurile de protecție și îngrijire adecvate.

În România, protecția copilului este reglementată prin Legea nr. 272 din 21 iunie 2004 (republicată) privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

Pentru mai multe informații despre violența indirectă.

Victimele care locuiesc în localități mici și/sau în zonele rurale

În aceste zone geografice, există o probabilitate foarte mare ca polițistul care răspunde și gestionează cazul să se cunoască fie cu victima care a reclamat incidentul de violență, fie/și cu agresorul. Este recomandat ca în aceste situații plângerea să fie depusă la o altă secție de poliție sau la una aflată departe de locuința victimei, în special dacă aceasta crede că polițiștii ar putea fi neglijenți, deoarece îl cunosc pe agresor.
De asemenea, în cazul în care victima decide să depună plângerea la cea mai apropiată secție de poliție, se recomandă posibilitatea contactării unui alt polițist pentru a prelua plângerea, mai ales dacă victima consideră că este necesar.
Pe de altă parte, pentru a garanta că persoanele care depun plângerile beneficiază de aceeași atenție indiferent de zona unde se află, este necesar ca informațiile și instruirea să ajungă la toți polițiștii în aceeași manieră și într-o măsură egală, indiferent de secție și de locație.
Atunci când se elaborează planul de siguranță personalizat pentru victimă, este necesar să se țină cont de situația ei particulară – rezidența într-o zonă izolată sau rurală, condiții care o expun și mai mult pericolului. Așadar, recomandările de siguranță propuse de polițist trebuie să fie adaptate la contextul specific în care se află victima.

Mesaje cheie

Înțelegerea experiențelor victimelor

Violența de gen implică adesea traume care afectează negativ victima pentru o perioadă îndelungată de timp. Recunoașterea impactului emoțional și fizic al traumei este esențială pentru a oferi suport și pentru a derula o investigație eficientă.

Minimizarea barierelor și a retraumatizării

Abordați barierele care împiedică victimele să raporteze VBG și evitați acțiunile/ atitudinile care le-ar putea retraumatiza în timpul desfășurii investigațiilor.

Adaptarea răspunsului la nevoile victimelor

Diferite grupuri de victime (persoane minore, vârstnice, migrante, cu diverse dizabilități) necesită un suport particularizat. Astfel, răspunsul oferit de la caz la caz trebuie să asigure o îngrijire echitabilă, adaptată nevoilor fiecărui grup vulnerabil.

Importanța colaborării

Colaborarea interinstituțională garantează că victimele beneficiază de suport adecvat și exhaustiv, incluzând și asistență juridică, socială și medicală.

Rolul dvs. în construirea încrederii

O abordare deschisă în momentul interacțiunilor cu victima crește nivelul de încredere în autorități, responsabilizează supraviețuitoarele și îmbunătățește rezultatele în cazurile de VBG.

Autoevaluare

Reveniți la Modulul IV
Accesați Modulul VI

Co-finanțat de Programul CERV Daphne EC. Acord de grant nr. 101096908